Personalitati - Cultura, Sport

1.Cultură

Principalii reprezentanţi ai culturii române:
Stabilit în Franţa din 1941, membru al Academiei Franceze, Eugene Ionesco este considerat, împreună cu Samuel Becket şi Jean Genet, fondator al teatrului de avangardă şi creatorul teatrului absurdului. “Problema care mă obseda este foarte simplă…”, spunea într-un interviu, scriitorul. “Ce este asta, tot ce mă înconjoară? De ce sunt eu aici? Ce rost am? Încotro se îndreaptă lumea? Sunt întrebări care n-au răspuns…”

Emil Cioran, stabilit în Franta, în 1937, ne-a lăsat una din cele mai tulburătoare opere scrise ale secolului trecut. În urma apariţiei, în 1949, în Franţa, a “Tratatului de descompunere”, filosoful va fi considerat “scepticul de serviciu al unei lumi în declin”, “nihilistul secolului XX”. Cioran însuşi mărturiseşte că “s-a obligat să ne destrame orice iluzie şi să păstreze pentru noi, nealterată, memoria neantului”.

Spirit plurivalent, scriitorul şi istoricul religiilor Mircea Eliade studiazã cu asiduitate, încã din adolescenţã, numeroase domenii, de la chimie şi biologie pânã la filosofie şi orientalisticã. Din 1942, de când părăseşte definitiv România, conferenţiază la universităţi prestigioase din lume.Lucrările sale fundamentale sunt “Tratatul de istorie a religiilor”,“Mitul eternei reîntoarceri”, “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”. În 1957, se stabileşe ca profesor de istoria religiilor la Chicago, unde va rămâne titular al acestei catedre pâna la sfârşitul vietii, în 1986.

Despre Ion Luca Caragiale (1852-1912) s-a spus că este “cel mai mare creator de viaţă din întreaga noastră literatură” şi singurul dramaturg care a creat o tradiţie în teatrul românesc. Datorita comicului de situaţie şi de limbaj, ca şi personajelor bine conturate, de la premiera “Nopţii furtunoase”, în 1879, şi pâna astăzi, Caragiale s-a jucat cu sălile pline sau arhipline. S-a creat chiar un stil de interpretare, al cărui autor a fost însuşi dramaturgul, care era întotdeauna prezent la repetiţii, discutând fiecare detaliu cu actorii.

“Mihai Eminescu (1850-1889) este cel care a modificat cel mai radical poezia românească. Este placa turnantă a poeziei noastre, cum n-a mai fost dupa aceea nici unul din marii poeţi care au urmat. Oricât au schimbat poezia, nici unul nu ne dă sentimentul că a pus capăt unei istorii şi a inaugurat o alta”, a afirmat cel mai important critic român contemporan, Nicolae Manolescu.

La pragul dintre veacurile XIX si XX, continuând opera celor doi mari înaintaşi, Nicolae Grigorescu şi Ioan Andreescu, Stefan Luchian, numit “înnoitorul”, va face acea deschidere a picturii româneşti spre modernism. În monografia pe care i-o dedica, criticul Jacques Lassaigne scrie: “Luchian aduce în problema expresiei o soluţie ce pare foarte specific româneasca şi care, în acelasi timp, fiind autentică şi originală, asuma o valoare generală ce depăşeşte cu mult problema locală a unei ţări...”

Constantin Brâncuşi este unul dintre creatorii ce au marcat decisiv evolutia sculpturii moderne, ecou prelungit şi în arta zilelor noastre. Un reprezentant al postmodernismului, Carl Andre, recunoştea în Brâncusi un model al propriei opere. Comentator al postmodernismului, Richard Kostelanetz încerca să explice substanţa operei brâncuşiene prin puterea marelui sculptor de a ramâne în contact cu forţe spirituale inaccesibile semenilor de rând:”Formele lui Brâncusi nu sunt abstracte, ci încarcate de simboluri, de sensuri nu de puţine ori filosofice, lumea realului înfaţisându-se în creaţiile lui ca o esenţializare a ei”.

Alexandru Ciucurencu a debutat după întoarcerea de la studiile din Paris, fiind laureat al Salonului Oficial din 1930.În 1937, reprezintă România la Expoziţia Universală de la Paris, şi câţiva ani mai târziu la Bienala de la Veneţia. Radu Ionescu, autor al unei monografii Ciucurencu, scria:”Locul pe care-l ocupă Ciucurencu în arta românească este considerabil şi nu credem a îndrăzni prea mult comparându-l cu Luchian.Ambii au deschis, la vremea lor, câte o fereastră către înnoirea artei. În felul acesta, nu numai prin opera şi-au marcat epoca, dar şi prin autoritatea lor, care s-a răsfrânt - direct sau indirect - asupra contemporanilor lor”.

George Enescu s-a născut la 18 august 1881 în satul Liveni în nordul româniei.violonist, compositor, pianist, dirijor şi professor, George Enescu este considerat unul dintre cei mai proeminenţi muzicieni aprimei jumătăţi a secolului 20.A murit în Paris  în 4 mai 1955.Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: "Poema romana" (1897), doua "Rapsodii romane" (1901; 1902), trei suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a, "Sateasca, 1938), Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1954), in care folclorul atinge un inalt grad de rafinament; o Simfonie cooncertanta pentru violoncel si orchestra (1901).Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip". Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1954), in care folclorul atinge un inalt grad de rafinament; o Simfonie cooncertanta pentru violoncel si orchestra (1901).Festivalul Internaţional “George Enescu” a luat naştere în mai 1955, în aceeaşi lună în care George Enescu a murit.Festivalul se doreşte a fi un tribut adus celui mai mare compozitor roman de către muzicienii din toată lumea. Georghe Enescu a fost membru al Academiei Romane si membru corespondent al Academiei Franceze.În cadrul festivaului au concertat numeroase şi renumite orchestre din lume: Orchestra Filarmonicii din Viena, Orchestra Filarmonicii din Los Angeles, Orchestra Filarmonicii din Israel etc.

Dirijor, compozitor, filozof, matematician, personalitate artistica iesită din comun în muzica universală din a doua jumătate a secolului 20, Sergiu Celibidache s-a născut pe 28 iunie 1912 şi a murit pe 15 august 1996. A devenit aproape un mit în lumea baghetei, fiind comparat de multe ori cu cei mai mari dirijori ai lumii. Celibidache s-a impus atât prin prezenţa spectaculoasă la pupitru, cu o gestica expresivă şi fascinantă, cât şi prin gândirea originală, unică, de interpretare a diverselor stiluri muzicale.

Aşa cum în domeniul compoziţiei George Enescu este considerat un simbol pentru creaţia cultă românească, în arta pianistică Dinu Lipatti este socotit fară egal, pâna astazi. S-a născut la Bucureşti pe 19 martie 1917 şi s-a stins la numai 33 de ani, răpus de leucemie, pe 2 decembrie 1950, într-o localitaţie din apropierea Genevei.Dinu Lipatti îşi ocupa locul în galeria marilor interpreţi, prin muzicalitatea şi sensibilitatea ieşite din comun, tuseul catifelat, tehnica impecabilă, prin trăirile şi mistuirea interioară.

2. Sport
Nadia Comăneci
Este cea mai renumită gimnastă din România, recunoscută ca cea mai mare sportivă a secolului 20. Născută în anul 1961, a început gimnastica la vârsta de 6 ani şi la 11 ani a devenit campioană naţională.
În anul 1975 a câştigat titlul european învingând-o pe campioana mondială Ludmila Turisceva.
La cea de-a 21-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Montreal Nadia Comaneci a câştigat titlul olimpic obţinând cea mai mare notă, 10, premieră în istoria Jocurilor Olimpice.  La acea dată, cea mai mare notă care putea fi afişată pe tabloul electric era 9, 90, motiv pentru care nota 10 obţinută de Nadia a fost afişată 1.00.
La Montreal, Nadia a mai obţinut încă şase note de zece şi a câştigat titlul de campioană olimpică la individual compus, bârnă şi paralele.
Nadia Comaneci a inaugurat o nouă eră în gimnastica feminină, evoluţiile sportivelor devenind mai complicate şi mai atrăgătoare.
În anul 1979 Nadia Comăneci a câştigat, pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană europeană (1975, 1977, 1979), premieră în istoria acestor campionate, fiind considerată cea mai bună gimnastă din lume într-o perioadă în care sportivele din Europa se aflau în topul ierarhiei mondiale. În anul 1996 a fost desemnată cea mai bună sportivă participantă la Jocurile Olimpice din ultimii 100 de ani.În noiembrie 1999 a primit premiul pentru cea mai bună sportivă a secolului XX, echivalentul premiului Oscar în sportul internaţional. Federaţia Internaţională de Gimnastică a desemnat-o pe Nadia Comăneci, în anul 2000, cea mai prestigioasă gimnastă din secolul XX, iar în anul 2005 Forbes a selectat-o ca fiind cea mai bună sportivă în 150 ani de istorie a sporturilor.

Ilie Năstase
Născut la 19 iulie 1946, Bucureşti, este un fost jucător profesionist de tenis de câmp şi unul dintre cei mai importanţi jucători de tenis ai anilor 1970, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 şi 1973.
Printre cele 57 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câştigat de-a lungul carierei sale, se numără şi US Open în 1972, respectiv French Open în 1973. La dublu a câştigat turneele de la Wimbledon în 1973, French Open în 1970 şi US Open în 1975. A câştigat de asemenea de patru ori turneul Masters în anii 1971, 1972, 1973 şi 1975. Pentru echipa de Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu şi dublu, câştigând 109. Alături de Ion Ţiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 şi 1972.
A fost pe locul doi în competiţia la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith şi în 1976 împotriva lui Björn Borg. Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar şi pentru reputaţia de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de "Nasty" după câteva incidente.
A scris câteva romane în franceză în anii 1980, apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureştiului. În anul 1994 a fost căpitan nejucător al echipei României de Cupă Davis.
În 2005, "TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor "40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani". A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 şi 1974).

Gheorghe Hagi
Născut la 5 februarie, 1965 în Săcele, Gheorghe Hagi este un faimos fotbalist, recunoscut pentru pasele sale, controlul mingii de fotbal şi pasele la distanţă, cunoscut ca cel mai bun mijlocaş în europa între anii 1980 şi 1990. Supranumit “Maradona din Carpaţi", este considerat un erou în ţară şi Turcia deasemenea. A cîştigat în ţară premiul "Cel mai bun fotbalist al anului" de şase ori, şi este considerat ca fiind cel mai bun jucător de fotbal român, a secolului XX. A jucat pentru echipa  naţională a  României în 3 Cupe Mondiale, în 1990, 1994, şi în 1998, deasemena şi la 3 Campionate Europene de Fotbal, în 1984, 1996 şi 2000.

A acumulat în total 125 de-selecţii la echipa naţională. Pentru România, fiind plasat al doilea după Dorinel Munteanu şi a înscris 35 de goluri.
În noiembrie 2003, cu ocazia celebrării a 50 de ani de UEFA, a fost desemnat de către Federaţia Română de Fotbal “Jucătorul de aur” al României, fiind cel mai reprezentativ jucător din ultimii 50 de ani.Hagi este unul dintre puţinii fotbalişti care a jucat pentru ambele cluburi rivale din Spania, Real Madrid şi FC Barcelona. În martie 2004 a fost în topul celor 125 de fotbalişti.Într-un sondaj efectuat de către Televiziunea Română, a celor mai mari Români din toate timpurile, Hagi s-a regăsit pe locul 15. Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc).